Tradiții care ne unesc
December 7 @ 2:00 pm – 4:00 pm
Ambasada Republici Moldova în Statele Unite invită cetățenii moldoveni, de la mic la mare, la Tradiții care ne unesc, o petrecere de început de iarnă. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 decembrie între orele 14 și 16 la sediul ambasadei care se află la adresa 2101 S Street, NW în Washington, DC.
Sunteți așteptați la ambasadă cu colinde, poezii sau urături și dispoziție de sărbătoare! Pentru copiii prezenți, ambasada propune confecționarea ornamentelor de iarnă și alte activități distractive, iar adulții vor avea ocazia să interacționeze la o cupă de șampanie.
Evenimentul va fi onorat de prezența unui oaspete special, Mihai Popșoi, Vicepremier și Ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova.