Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Întâlnire comunitară cu Ministrul Energiei al Republicii Moldova, Victor Parlicov

April 11 @ 5:30 pm 7:00 pm

Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii invită cetățenii din diasporă la o întrevedere cu ministrul Energiei al Republicii Moldova, E.S. Victor Parlicov. Evenimentul va avea loc joi, 11 aprilie 2024, începând cu ora 17:30, la sediul Ambasadei care se află la adresa 2101 S Street, NW în Washington DC.

Ministrul Parlicov se află săptămâna aceasta într-o vizită de lucru în SUA, iar joi participanți vor avea oportunitatea să afle mai multe despre această vizită și discuțiile și întrevederile de pe agenda sa, precum și să pună întrebări privind perspectivele și preocupările care le au referitoare la sectorul energetic al Republicii Moldova.

Ministrul Energiei în Guvernul Republicii Moldova, Victor Parlicov, a fost implicat în politici publice și în special în sectorul energetic la diferite niveluri și în diverse roluri timp de peste 15 ani. În perioada 2010-2014 a deținut funcția de Director general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și este membru de onoare al Asociației Regionale ai Reglementatorilor în Energie (ERRA). În calitate de Expert Național în cadrul Covenant of Mayors, el a sprijinit semnatarii din Moldova în procesul de aderare la această inițiativă a UE. El este șeful Green City Lab Moldova, o organizație neguvernamentală fondată de 4 entități de afaceri la inițiativa UNDP Moldova, cu scopul de a deveni platforma principală pentru interacțiunea între autoritățile publice locale și centrale, sectorul privat și instituțiile de finanțare pentru a promova dezvoltarea urbană verde în Moldova. Domnul Parlicov a lucrat ca consultant, formator, specialist în monitorizare și evaluare și manager de proiect, inclusiv experiență în echipe internaționale și cu proiecte ale Băncii Mondiale. Experiența sa acoperă atât dimensiunea strategică / politică a sectorului energetic, cât și experiența practică în implementarea proiectelor infrastructurale cu sectorul privat și autoritățile publice locale.