Cu profund regret anunțăm trecerea la Domnu a jurnalistului și analistului politic Mircea Carp, fost șef al Serviciului român al postului de radio “Vocea Americii”, și ulterior director asistent la “Europa Libera”. Ajuns la venerabila vârstă de 101 ani, Mircea Carp a fost un pilon al comunității române din zona Washington, DC fiind unul dintre co-fondatorii bisericii ortodoxe Sfânta Cruce, cea mai veche biserică românească din zona metropolitană a capitalei americane, și în același timp a fost și unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai diasporei românești din Statele Unite și nu numai.
Mircea Carp a rămas implicat în viața bisericii căreia i-a pus bazele până în ultimele momente ale vieții sale. Prieten cu Parintele Calciu, l-a ajutat mult, oferindu-i de la microfonul Vocii Americii sprijin în perioada când acesta se afla în România supus persecuțiilor regimului comunist. În 1974, când deja se mutase în Germania de Vest la Munchen, făcea mai multe donații către biserica Sfânta Cruce inclusiv sponsorizând achiziționarea unui nou potir și a unui nou set de obiecte religioase pentru altarul bisericii. Tot atunci, într-o corespondență cu Părintele Useriu, menționa că ”primește regulat Buletinul Parohiei” pe care îl citea cu mult interes. Decenii mai târziu, Mircea Carp rămânea în corespondență cu diverșii preoți parohi care au slujit la biserica Sfânta Cruce, cel mai recent, în 2022 contribuind cu o serie de fotografii și scrisori (inclusiv cea de jos), la efortul de documentare a istoriei biserici întreprins la acea vreme în anticiparea aniversării a 60 de ani de la fondarea parohiei.
De-a lungul carierei sale, a cunoscut oameni și a relatat evenimente de o importanță istorică: l-a însoțit în calitate de corespondent special pe Richard Nixon, primul președinte american care a vizitat România, a realizat reportaje despre cutremurul din 1977, dar și despre Revoluția din 1989.
Un exemplu de constanță și devotament, de onoare și de măsură, de rigoare profesională și de altruism, Mircea Carp fost ofițer în Armata Regală Română unde a luptat în cel de-al II-lea război mondial fiind rănit și decorat, a fost investit în anul 2015, de către Regele Mihai, cu “Crucea Casei Regale a României.”
Mircea Carp a publicat trei cărți de memorii, între care, în 1997 volumul “Vocea Americii în România (1969-1978).” În 2023 Muzeului Național de Istorie a României, a realizat cu ocazia aniversării unui secol de la nașterea ofițerului și omului de presă, împreună cu familia Carp, expoziția ”Mircea Carp. O viață în serviciul libertății.”
“Istoria de familie a avut o influență majoră asupra lui Mircea Carp și a evoluției domniei sale. Originar din Iași, acesta a fost descendent a două familii care au oferit României importanți lideri politici și comandanți militari, care prin deciziile lor au influențat desfășurarea unor importante evenimente istorice.
Tatăl său, Constantin Carp, colonel de cavalerie și veteran al Primului Război Mondial, a reprezentat un model. Devotamentul, voința și altruismul, calități care defineau caracterul ofițerului de roșiori au fost adoptate și asumate de fiul său. Imaginea paternă și sfaturile aveau să îl însoțească permanent în viață, pe viitorul om de presă. Mama, Ecaterina Carp, a fost persoana care prin grijă, afecțiune și dăruire, a contribuit la echilibrul familiei și căminului. Ecaterina Carp a fost un sprijin constant, inclusiv în perioada îndelungatului exil, când familia Carp s-a aflat departe de țara, pentru care își păstra devotamentul absolut.
Încă din copilărie, Mircea Carp și-a dorit să urmeze o carieră militară și să devină ofițer. Acest țel l-a motivat să urmeze cursurile Liceului Militar ”General George Macarovici’’ din Iași în perioada 1936-1940 și ale Liceului Militar “Nicolae Filipescu’’ între anii 1940-1942.
În intervalul iunie 1942 – mai 1944, ca elev bursier al statului român, a urmat diferite școli militare în Germania pentru a deveni ofițer specializat pentru arma tancuri. În vara anului 1943 a efectuat stagiul pe Frontul de Est în cadrul Regimentului 10 tancuri (Divizia 20 tancuri). Între martie – mai 1944 a deținut funcția de sublocotenent instructor la Regimentul 18 tancuri (Dresda). Revenit în țară în luna iunie 1944 a fost repartizat ca sublocotenent instructor la Subcentrul de Instrucție al Carelor de Luptă, parte a Centrului de Instrucție a Motomecanizatelor de la Târgoviște și s-a alăturat unui grup de ofițeri care lucrau la îmbunătățirea proiectului pentru vânătorul de care de luptă Mareșal. După schimbarea raporturilor de alianță în august 1944, ca ofițer al Detașamentului Blindat ,”Colonel Matei’’, a participat la acțiunile militare din apropierea localităților Otopeni, Mediaș, Câmpia Turzii, Carei și pe teritoriul Ungariei. Pentru meritele militare a fost decorat cu Ordinul Național ”Coroana României’’ în grad de cavaler, cu spade și panglică de “Virtute Militară’’.
În anul 1951 a plecat în Statele Unite ale Americii, lucrând pentru început la Comitetul pentru o Europă Liberă și ulterior la Radio Vocea Americii, în calitate de crainic, redactor și ulterior șef adjunct al Serviciului Românesc. Mircea Carp s-a remarcat prin implicare, obiectivitate, responsabilitate și munca sa calitativă, fiind totodată jurnalistul care a consacrat cuvintele “Să auzim numai de bine!’’, ca o formă de salut, ce le-a oferit încredere românilor în anii grei ai comunismului și ai perioadei de tranziție.
După 1989 a revenit în țară frecvent, participând la numeroase evenimente care au avut ca scop comemorarea celor care s-au opus regimului politic impus de U.R.S.S., fiind un susținător al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet. În paralel a colaborat cu numeroase publicații, în mod deosebit cu “Memoria, revista gândirii arestate’’. (Citat din textul expoziției de la Muzeul Național de Istorie al României)
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanțe familiei sale. Mircea Carp, modest, patriot și iubitor de oameni și de România cărora le-a dorit din tot sufletul sau de moldovean blajin și întotdeauna le-a urat cu vocea sa inegalabilă “să auzim numai de bine,” va rămâne veșnic în conștiința noastră!
