“Romanian Social” – Debutul unei noi serii de evenimente comunitare românești în capitala americană în prezența Amb. George Maior

Miercuri, 19 februarie la Washington, DC a avut loc prima ediție a ”Romanian Social” parte dintr-o nouă serie de evenimente organizate de către Romanians of DC cu scopul de a oferi un cadru informal membrilor comunității românești dar și prietenilor României și ai Republicii Moldova de interacționa, de a se cunoaște și de a crea un spirit de camaraderie și de unitate în sânul diasporei.

Aproximativ 100 de tineri profesioniști, români și moldoveni care activează în cadrul administrației americane, reprezentanți de la numeroase organizații neguvernamentale de prestigiu, studenți, oameni de afaceri, prieteni ai României și ai Republicii Moldova, absolvenți ai Corpului Păcii, viitori diplomați americani, precum și reprezentanți ai Ambasadelor României și Republicii Moldova au luat parte la evenimentul organizat în plin centrul capitalei americane.

Participanți la prima ediție a Romanian Social din Washington, DC.

Recepția ”Romanian Social” s-a bucurat de prezența Excelenței sale dl. George Maior, Ambasadorul României în Statele Unite, invitatul special al serii. Cu această ocazie, Romanians of DC prin intermediul fondatorului organizației Bogdan Banu, a conferit dl. Maior o Diplomă de Apreciere în semn de recunoaștere pentru ”munca sa remarcabilă și continuă în calitate de ambasador și pentru eforturile notabile de dezvoltare a Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite ale Americii și România.” Așa cum a menționat dl. Banu în cuvântul său de introducere adresat celor prezenți, munca diplomaților români are loc cel mai adesea pe culoarele puterii americane, departe de camere de luat vederi și de cele mai multe ori nu primește recunoașterea și respectul binemeritat. Conferirea acestei diplome a reprezentat așadar un gest de normalitate menit să onoreze aportul important adus de dl. Ambasador și de echipa sa la întărirea relațiilor atât de importante dintre România și Statele Unite ale Americii.

Dl. Bogdan Banu înmânându-i domnului Ambasador George Maior o Diplomă de apreciere din partea Romanians of DC.

Așa cum este menționat și pe pagina oficială a Ambasadei României, ”Ambasadorul George Maior le-a mulțumit celor prezenți pentru aprecieri, arătând faptul că relația specială dintre România și Statele Unite este cimentată de activitatea susținută a comunității românești. Dl. Maior a mulțumit comunității pentru sprijinul acordat ambasadei în eforturile de aderare la programul Visa Waiver, precizând că țara noastră îndeplinește criteriile tehnice și de securitate conexate programului și merită să fie parte a acestui program, fiind și partener și aliat de încredere al SUA.”

Recepțiile ”Romanian Social” sunt gândite ca o continuare a Romanian Happy Hour, o suită de aproape 50 de evenimente care au fost organizate timp de opt ani, până în 2017, de către ASTROM – Asociația Studenților și Tinerilor profesioniști din ROmânia și din Republica Moldova, organizația precursoare a Romanians of DC. Aceste evenimente au reunit în tot acest timp sute de tineri profesioniști și studenți români și moldoveni din zona Washington, DC precum și prieteni ai României și ai Republicii Moldova și au avut o contribuție importantă la construirea unei diaspore mai puternice și mai coezive în capitala americană. Seria de evenimente a avut adeseori invitați speciali, inclusiv ambasadori și parlamentari români, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, dar și primarul Timișoarei sau faimosul baschetbalist Ghiță Mureșan.

Participanți la prima ediție a Romanian Social din Washington, DC.
Participanți la prima ediție a Romanian Social din Washington, DC.

Romanians of DC este în prezent cea mai mare și mai activă organizație comunitară din zona metropolitană a Washington, DC. Asociația, înființată în 2017, reunește românii și moldovenii din capitală și promovează cultura și tradițiile românești către un public american cât mai larg. În cei peste doi ani de existență, a organizat și promovat aproape 50 de evenimente culturale, sociale și profesionale, inclusiv în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la New York, Ambasada României și Ambasada Republicii Moldova din Washington, DC.

Dl. Ambasador George Maior adresând câteva cuvinte celor prezenți la recepția Romanian Social.